Doi muguri albi...

Ieri am fost la vizita lunara la doctor. Pe langa faptul ca a luat 1 kg in greutate in loc de 800 de gr, doctora a vazut doi muguri albi in gurita ei. Prima data m-am speriat,am crezut ca e vorba de vreo infectie. Dar nu, se pare ca Lara va avea dintisori intr-o luna. A crescut. Si creste pe zi ce trece.
Are 5,6 kg si aproape 70 de cm. Am o presimtire ca va fi inalta ca Bogdan.

Invatam sa radem

Pe zi ce trece copilul meu descopera cat mai multe lucruri. De exemplu cum sa planga sau cum sa rada. Nevoia a invatat-o sa planga cu tot plamanul. A durut-o burtica si a gasit o metoda destul de convingatoare sa o cred. Ii trece dar momentele in care plange sunt cele mai stresante atat pentru ea cat si pentru mine.
Este bine ca rade mai mult decat plange. Dimineata se trezeste cu un zambet larg pe fata. Ii place sa i se vorbeasca si rade cu gura pana la urechi. Incearca sa scoata niste sunete cand rade dar nu merge.
Avem totusi o problema seara cand trebuie sa ii fac baita. Nu vrea sa se trezeasca deloc. Oare ce fel de parinti isi trezesc copilul din somn doar ca sa ii faca baita? Adica, nu ne trezeste ea pe noi si o trezim noi pe ea? Ne ia cam 10 minute sa o facem sa deschida ochisorii. Se stramba, se intinde, adoarme din nou. Degeaba vorbim cu ea, o tinem in brate, o acoperim cu pupaturi. Ea se ambitioneaza sa ne ignore. Apoi urmeaza apa calda unde ii place si uneori adoarme, alteori face pipi sau cateodata pe ambele.
Acum are 4,8 kg si 60 de cm. A crescut! E minunat ce se intampla.

Botezul

Ne-am botezat copilul sambata. A fost atat de vesela si cuminte. La biserica a plans putin atunci cand a luat-o preotul sa o scalde. Dar s-a razbunat si l-a apucat de barba. Nu intelegea ea de ce, dupa baie, nu i se administreaza obisnuitul biberon cu laptic. Si a mai plans putin. Apoi a urmat impartasania. A sorbit dintr-o suflare vinul si a incetat cu plansul.
Mai erau doi copii la botezat dar... a mea a fost cea mai cuminte. Si cea mai frumoasa evident. Petrecerea a fost la soacra mea acasa. De fapt a fost mai mult o reuniune de familie. Vedeta mea mica a dormit in cea mai mare parte a timpului. Era obosita dupa atata agitatie.
A fost imbracata ca o printesa. O rochita crem, balerini si caciulita cu broderie. Ca sa nu mai spun de pernuta, plapumioara si prosop care aveau in colt tesute cu fir auriu Lara-Maria. Lumanarea este o minunatie cu trandafirasi si margarete naturale. Botezul asta a fost un vis.
Cu ocazia asta ne-am hotarat sa ii botezam copilul sorei mele mai mici, Monica.

Văd! Văd biberonul!

Micuţa mea a început să vadă clar. Azi m-a urmărit cu privirea ei uimită prin cameră. Oare ce o fi în mintea ei? Oare cum mă percepe? Ca o persoană care îi dă să mănânce şi o schimbă de pampers? Nuuu. Sunt sigură că ştie cine sunt. Sau aşa vreau eu să cred.
Face ochii mari şi uimiţi şi faţa îi râde de parcă ar spune: "Văd!Văd biberonul!Dă-l încoace!"
A început să gângurească. Vorbeşte. Pe limba ei, dar vorbeşte. Zâmbeşte larg la Bogdan aproape de fiecare dată când o ia în braţe. Face tot felul de grimase când stau cu ea în pat "la joacă" de parcă ar vrea să ştie cât mai multe despre tot ce o înconjoară. Îşi agită mânuţele, mă prinde de păr, îşi ridică picioruşele de parcă ar face un fel de gimnastică complicată. Toate astea mi se par extraordinare. Mă bucur că este o fetiţă cuminte care plânge doar când îi este foame sau trebuie schimbată. Ce îşi poate dori mai mult un părinte, decât un copil sănătos, cuminte şi frumos. Aa, ştiu. Deştept. Dar despre asta în altă postare peste câţiva ani.

Vise taica, vise!

Nici nu ma gandeam eu ca la 24 de ani voi face un copil. Ma bucur ca am ales aceasta decizie. Intotdeauna mi-am facut niste reguli in viata pe care le respectam in mare parte. Una din reguli era sa fac un copil pe la 26-27 poate chiar mai incolo. Si asta numai in conditiile in care aveam o casa a mea si un venit suficient de mare incat sa imi permit sa intretin mai mult de 3 persoane. Vise taica, vise! Cine nu si-ar dori asa ceva? Dar am ales sa nu fiu egoista si sa ma bucur de copilaria anilor mei impreuna cu copilul meu. Bogdan este de asemeni un copil. Se bucura la orice "jucarie" pe care o primeste sau pe care o descopera.
In copilaria noastra am ales sa dam la o parte egoismul de care sufera majoritatea tineretului in ziua de azi: de a face un copil dupa 30 de ani. Nu am nimic impotriva, dar nu vroiam sa ma duc la scoala sa imi iau copilul si sa ma includ printre mamicile trecute de 40 de ani care vor fi adoptat deja moda culorilor sumbre. Nu vreau ca la nunta fiicei mele sa fiu doar o baba care sta pe scaun din cauza reumatismului sau a bolilor de care sunt convinsa ca nu voi scapa la batranete. Vreau sa ma bucur impreuna cu copilul meu de primul mers pe bicicleta, pe role, de intrecerile prin parc sau de batut mingea. Vreau sa iau parte la fiecare domeniu de joaca. Sa mergem la cumparaturi si sa probam aceeasi rochie si aceeasi pantaloni; sa facem glume de tabara prin casa; sa avem grija una de cealalta. Bogdan va da tonul tuturor acestor situatii. In special daca va mai aparea si un Adam Duca (daca vom avea un baietel).

O scumpa si dulce fetita

Tocmai am terminat de facut baita la copil. Acum doarme. De fapt, adormise aproape in cadita. Ii place in apa calda. Conditia este sa vorbesc cu ea si sa ii spun cat de frumoasa si cuminte este.
I-am facut baie singura in seara asta. Ne-am inteles de minune. Probabil fiindca era aproape satula si singurul inconvenient a fost ca am trezit-o din somn. Dar s-a purtat exemplar ca de fiecare data.
Ma uit la ea si nu imi vine sa cred ce am facut. Cateodata mai visez ca este inca in burtica si da din picioruse. Intr-o noapte chiar am visat ca imi tineam mana pe burta si ea misca. A fost atat de real!
Si cand ma gandesc ca la inceputul sarcinii eram convinsa ca va fi baiat. Probabil din cauza lui Bogdan care imi implantase in cap ideea ca el numai baieti stie sa faca. Fericirea a venit cand eram in a 16-a saptamana si mi-a zis doctora ca intre picioare ar fi trebuit sa ii atarne ceva dar... nu ii atarna nimic. A fost singura data cand nu a venit cu mine Bogdan. Imi venea sa plang de fericire. Stiam ca orice ar fi fost trebuia doar sa fie sanatos. Dar in sufletul meu imi doream o fetita. O scumpa si dulce fetita. Se pare ca cineva acolo sus mi-a ascultat gandurile.

Angelina sa moara de ciuda

O urmaresc dormind. Cat de linistita este! Ingerasul meu creste.
Parca am nascut-o tare de demult si am avut-o toata viata langa mine. Are 4 kg si deja unele hainute nu ii mai vin. Cand am adus-o acasa nu ii venea decat un body roz de la Cristina, prietena mea. Restul hainelor erau foarte mari. Ochii ii sunt caprui si parul este saten inchis. Buzele devin din ce in ce mai groase si nasucul ii este "in vant". Angelina sa moara de ciuda. S-a nascut in sfarsit fetita cea mai frumoasa din lume.

Plimbare printre masini

Azi ne-am plimbat. A fost foarte frumos afara si era pacat sa ratam ocazia. Ii place cand ne plimbam. Adoarme imediat.
Ce ma deranjeaza foarte tare cand iesim sa ne plimbam este nesimtirea unora care parcheaza masinile pe trotuar. Nu mai stiu numarul exact al masinilor pe care le-am zgariat. Evident ca nu vor sesiza. O zgarietura nu ii doare asa rau. Asa ca azi mi-am pus imaginatia la contributie si am gasit metode mai drastice. De exemplu, cum ar fi sa se trezeasca cu un far spart sau cu pozitiile faramate? Ar fi ideala lectia. Apoi m-am gandit cum as putea face asta. Pai... inca ma mai gandesc deoarece nu este elegant sa umblu cu ciocanul in geanta. Dar sunt sigura ca voi gasi in geanta mea (care de obicei este atat de mare incat incape si chiuveta si aici il citez pe Bogdan) ceva destul de dur pentru a pune planul in aplicare. Deci, va rog din suflet, daca cititi acest blog, nu va parcati masinile pana in boscheti. Nu se stie pe unde ma voi plimba maine.

Si acum sa vedem pareri: Cu cine seamana Lara?

Lara Maria Duca

25 mai 2008

Minunea noastra, Daria

" Da, mi-am facut blog. Doar ca nu va fi al meu ci al fiicei mele (care in momentul asta sughita din burtica si nu ii convine pozitia lu` mami). Am vrut sa fac un jurnal prima data, dar parca mi se taia mana cand vroiam sa scriu. Sunt constienta ca, atunci cand va incepe sa citeasca, va fi in fata unui monitor (probabil mult mai avansat), si deci, un caiet ingalbenit de vreme nu va prezenta nici un interes pentru ea. In urmatoarele zile voi incerca sa fac un rezumat despre cum ne-am hotarat sa avem un copil. Acum e tarziu si copilul meu vrea sa doarma (ma tot loveste in burtica). "

Da, cam asa arata primul text pe primul blog. Nu am putut sa scriu atunci. Nu imi pot explica de ce. Nu mi se parea real.
Dupa cum ati observat, numele era Daria. A chemat-o Daria vreo 2 luni pana ne-am saturat sa tot auzim acest nume in lungile noastre plimbari prin Mamaia. Apoi ne gandeam la Laura, dupa care Iris. Sunt nume foarte frumoase dar parca nu eram multumita. Idei ne tot veneau dar nu se potriveau cu Duca.
Numele "Lara" l-am ales in ultimele saptamani. Iar Maria, exact inainte sa plece sotul meu la Casa Casatoriilor sa o "inmatriculeze". Maria a fost un compromis pe care l-am facut pentru Bogdan. Toata sarcina m-a batut la cap cu numele "Mara". Si am decis ca o va chema Maria pentru a ii spune si Mara.
Nu cred ca puteam alege nume mai frumoase. Lara Maria Duca.

In fiecare seara ii fac baita. Este momentul cand sta linistita (in cazul in care este satula) si i se citeste pe chip incantarea. Evident, in cazul in care nu e satula, sta crispata, nu plange si asteapta sa se termine baita, stiind ca va urma un biberon plin cu lapte de mama.
Dupa fiecare baita ma minunez de schimbarile petrecute peste zi. A inceput sa prinda trasaturi clare, evident ale lui Bogdan. Pielea i s-a curatat si unghiiutele i-au crescut. Piciorusele s-au indreptat si incet-incet se umplu de colacei, la fel si manutele. Parul ii creste (desi ma asteptam sa ii cada) si devine saten inchis. Ochisorii se curata de pielita albastra si sprancenele i-au crescut incredibil de bine conturate. O minune.
Cum era de asteptat, ii facem poze aproape zilnic. In felul acesta urmarim minunea noastra, Lara.

Salonul 7112

Venirea pe lume a unui copil este pentru parinti cea mai mare implinire. Mi-am vazut nepotul, pe Luca. Este o galusca mica si dulce care mai mult mieuna decat plangea. (Culmea situatiei a fost ca si Irina este "cazata" in acelas salon in care am fost si eu, 7112) Alta minune de care se bucura familia mea. Peste vreo 4 luni ne mai bucuram de o minune. Va naste si sora mea Monica, cea mai mica. Sper ca tata sa aiba inima buna. Este genul de om care cedeaza in fata emotiilor.
In salon, acelasi miros inchis de camera neaerisita cu lunile. Ingrozitor. Cand am nascut a venit o asistenta si ne-a spus sa nu cumva sa deschidem geamurile. De fapt, era si un afis in care ni se interzicea deschiderea geamurilor. Ma intreb: oare cand se aeriseste in spital? Fiecare salon o avea vreo data fixa pe an in care se aeriseste? De facut curatenie, m-am lamurit. In afara de a da cu niste apa cu solutie pe jos (asta in cazul in care se pune ceva in apa respectiva), nu se face nimic in spitalul acesta. Ma uitam cu groaza la peretii imbacsiti, la paturile vechi de cand s-a deschis spitalul, la saltelele pline de pete si la baile care nu sunt mai curate ca o buda din fundul curtii. Ar mai fi multe de insirat dar numai gandul la spital ma ingrozeste. Prefer sa uit si sper din tot sufletul sa se schimbe ceva.

Schimbam copilul?

Nu cu altul in nici un caz.
Dexteritatea de a manevra un copil nou nascut vine o data cu nasterea. Dar deoarece numai noi femeile ne bucuram de privilegiul acesta, barbatii o cam dau in balbaiala cand vine vorba de facut service-ul unui copil. Si evident a venit si vremea lui Bogdan. Avand putina treaba, nu am putut sa ma ocup de Lara atunci cand a facut si ea in pampers ce facem toti la buda (adica treaba mare pentru sensibili). Si cum Bogdan este un sensibil cand vine vorba de mirosuri, s-a cam fastacit cand a simtit mireasma. Nu stiu cum a facut dar a schimbat copilul. Nu va puteti imagina mandria de pe fata lui cand am intrat in dormitor. Hranea copilul multumit de reusita lui. A mai schimbat-o pe Lara de pampers si alta data dar nu cu atata continut in el. Oricum, eu sunt mandra de sotul meu si il invit sa o mai schimbe de cate ori va avea ocazia.

O minune pe zi

A nascut Irina un baiat frumos de 3,3kg. Vasia era tare balbait... La fel ca Bogdan cand am nascut eu.
Este minunat ce se intampla. In ciuda faptului ca ti se face rau cand intri in spitalul din Constanta, acolo se intampla cele mai mari minuni. In fiecare zi se plange de fericire si tensiunea pluteste in aer pe coridorul de la etajul 7. Nu ma leg si de alte etaje din motive bine intelese de toata lumea.
Am retrait azi emotiile pe care le-am avut cand am nascut. Si sunt nemaipomenite. Imi venea sa plang de fericire. Sa scoti un om din alt om... e extraordinar. Ce minuni mai mari sunt pe lumea asta? Va provoc.

Sora mea Irina

Azi dimineata pe la ora 8 primeste Bogdan un telefon de la Vasia, cumnatul nostru. I s-a rupt apa sorei mele azi noapte la 3 si acum e la spital asteapta sa nasca. Am emotii. Acum cateva minute am vorbit cu ea si ... in jumatate de ora au zis doctorii ca va naste.Va avea un baiat. Luca.
Este atat de curajoasa. Suporta durerile fara anestezie si a zis chiar ca nu va face epidurala daca nu va fi cazul. Offf.. abia astept sa ma duc la spital.
Spre deosebire de ea, eu am facut epidurala. Nu am simtit nimic la nastere. Poate ca a fost totusi mai bine.
Voi lua si camera foto sa imi pozez nepotul. Am niste emotii... imi vine sa plang. De fericire evident.
Ce minuni putem face noi femeile! Minunea mea doarme acum dupa ce a devorat vreo doua biberoane de lapte de azi dimineata de la 7. Si evident am schimbat-o de vreo 3 ori ca... nu se intelege cu pampersul. Nu vrea sa faca in el ci doar pe langa el.

De ce citesc blogurile alaturate?

Pentru ca ma tin in "priza". Fiind in concediul de maternitate si avand un copil atat de linistit, cateodata chiar ma plictisesc.
De aceste bloguri am aflat de la sotul meu, care a devenit un impatimit cititor. Recunosc ca este mult mai sanatos sa citim o carte, dar... sa fim seriosi, petrecem o gramada de timp in fata calculatorului incat "nu mai avem timp" si de citit. Prostii. Avem o gramada de timp la dispozitie pe care il aruncam pe prostii gen jocuri sau filme de 2 lei. Poate nu ati observat dar ultimul film bun pe care l-am vazut a fost acum vreun an. Ma refer bineinteles la ultimele aparitii.
Si sa revin la motivatia mea de a citi aceste bloguri. Despre pitzipoance si cocalari poate ati auzit si imi intelegeti curiozitatea de a vizita aceste site-uri. Sunt niste specimene pe care le vedem in fiecare zi pe strada, la magazin, in mall sau chiar la locul de munca. Nu ne deranjeaza neaparat prezenta lor, cat ne supara narcisismul de care sufera. Aceste persoane isi fac poze cu telefonul in oglinda in timp ce asculta manele.
Dono si Zoso scriu despre intamplarile de care se lovesc zi de zi si care, culmea, ni s-au intamplat cel putin o data.
Iar curvette este o prostituata de lux (sau cel putin asa scrie) care duce o viata cum nu am mai auzit si intalnit pana acum. Ceea ce o face foarte interesanta. Este altceva. Nu intr-un sens bun dar nici rau. Este treaba ei ce face in viata. Am citit blogul ei intr-o seara de la cap la coada deoarece nu ma puteam dezlipi din fata calculatorului.

Toate aceste lucruri ma inspaimanta deoarece am un copil care va trai in preajma pitzipoancelor si a cocalarilor, daca nu cumva va fi mai atrasa de partea aceea decat de ce o vom invata noi ca este bine si corect. Ma gandesc cu groaza la ziua in care voi trebui sa ii fac observatie referitor la felul cum se imbraca sau la atitudinea pe care o afiseaza. Asta este frica noastra, a parintilor. Nu spun ca am fost copii exemplari, dar totusi am stiut cum sa ne imbracam si cum sa ne afisam in societate.
Va recomand blogurile numai in cazul in care nu aveti altceva mai bun de facut.

O dulceata mica..

Doua activitati pe care le face Lara, iubita mea, in cea mai mare parte a timpului.

Da. Acesta va ramane blogul. Fiind incepatoare in ale "blogurilor", mi-am facut un blog care nu m-a multumit in primele 2 ore. Deci, am mai cautat si am gasit ceva pe placul meu. Aceasta gazda are mai multe optiuni care ma multumesc. Nu sunt foarte pretentioasa, dar ma plictisesc repede in general si intotdeauna trebuie sa schimb ceva.

Inceputul...

Inceputul il stiti cu totii: dupa lungi lamuriri, Bogdan m-a convins sa facem un copil. Spun lungi lamuriri, deoarece stateam cu chirie intr-o garsoniera din CET unde oamenii aveau obiceiul de a arunca gunoiul pe geam (sau pe masinile parcate langa bloc), iar situatia financiara abia daca ne permitea sa ne luam o pereche de "pantaloni de trening". Dar am hotarat. Si dupa "muuulte" incercari care au durat vreo doua saptamani, intr-o sambata, mai precis pe 19 ianuarie, am iesit din baie cu testul in mana si cu fata plina de lacrimi de fericire. Testul il mai avem si acum.
Apoi a urmat a patra mutare intr-un apartament cu doua camere. Asta era o conditie daca ramaneam insarcinata. Dupa o saptamana de la mutare, pe 16 februarie am scos actele. A fost o petrecere restransa in casa unor prieteni dragi. In ziua aceea a nins cu soare.

Am avut o sarcina usoara, fara greturi, fara probleme prea mari. In ultima perioada trebuie sa recunosc ca abia ma mai puteam misca. Era si normal, ajunsesem la 72 de kg.
Nasterea a fost usoara. Cel putin eu asa zic. Am indurat durerile, cu zambetul pe buze,de miercuri seara pana joi seara, pe 18 septembrie, la ora 19.30, cand am adus pe lume un ingeras.Lara Maria Duca.
Avem un copil cuminte care la nastere cantarea 3 kg si avea 50 cm. Acum are 3,7 kg si 56 cm.
Vreau sa scriu toate aceste detalii pentru a imi tine la curent toti prietenii. Pentru noi Lara este o minune care creste si ne uimeste pe zi ce trece. De aceea simt ca trebuie sa spun la toata lumea ce ni se intampla. Ne uimim de fiecare grimasa si fiecare sunet pe care il scoate. Acest copil este acel "ceva" care ne lipsea.