Cercei de dinte nou

Luni soţul meu a venit acasă cu cercei. Chinuială mare să facem rocada... dar am dus-o la capăt. Acum copilul meu se poate lăuda cu cercei cu pietricele. Este atât de frumoasă... 

Colţ alb

Sâmbătă am dus copilul la soacra mea, ca în fiecare sfârşit de săptămână. Tot sâmbătă bunicii mei şi-au serbat 50 de ani de căsătorie, eveniment sărbătorit cu sarmale şi pălincă. Dimineaţa Lara a fost agitată ca de obicei, i-a ros degetul lui Bogdan, a mai mârâit puţin... chestii obişnuite pe care le  tot făcuse în ultimele zile. Noi tot aşteptam dintele... dar nimic. Am trecut pe la bunici pentru a ne etala frumuseţea de copil şi la rudele care nu o văzuseră încă, apoi am dus-o la bunica ei. Când ne-am întors, soacra mea ne-a sunat. Tocmai îi văzuse dintele. Dintele mult aşteptat. Nu ne venea a crede în special pentru că ne despărţisem de ea cu mai puţin de o oră în urmă şi nu sesizasem nimic. Nu îmi pot imagina durerea ce a simţit-o mititica mea atunci când dintele a ieşit la lumină. Curios a fost faptul că nu ne-am dat seama când a ieşit. A plâns ea puţin la bunicii mei dar am motivat pe aglomeraţie, mediu străin şi feţe noi. Iar când spun puţin, mă refer la 1-2 minute, cum plânge de obicei când are o problemă.

Şi avem un dinte... incisivul de jos din stânga... se pare că vrea şi vecinul să iasă... gingia este albă în totalitate... mmm chestii obişnuite care se întâmplă unui copil... Dar pentru noi sunt minuni. Sunt lucruri care ne rămân tipărite în memorie. Amintiri care ne lasă golul acela în stomac şi ochii umezi...

Ne ies dinţii

Ne chinuim de câteva zile cu dinţişorii. Se pare că vor să iasă. Nu ne lipseşte agitaţia, mârâiala, scaunul moale şi bâgatul în guriţă a tuturor obiectelor din jur, inclusiv degete fie şi de la picioare. Iubita mea creşte. Stă în picioare, în funduleţ, prinde cu mânuţele tot ce găseşte după care, evident, le degustă. Am observat aseara că ocazional îşi mai suge şi degeţelul. Sper să nu capete un obicei.

Ne-am tras cercei

Ca orice domnişoară respectabilă, Lara avea nevoie de cercei. Dar pentru asta trebuia să o chinuim puţin cu clasicele găuri în urechi. Noroc cu invenţiile de azi, că altfel chinuiala ar fi fost mai mare. Un pistol de dat găuri (în urechi evident) şi toată treaba nu a durat mai mult de 3 minute. Evident că a urmat plânsul de rigoare, ţinutul în braţe şi cumpăratul unei jucării. Jucăria a ţinut mai mult de moftul nostru, ea uitând de poveste după 10 minute. Au rămas în urmă suspinele şi oftatul când a văzut ce îi atârnăm de căruţ. Îmi spunea mama veche modalitate de tortură prin care se dădeau găuri în urechi. Cică se lua copilul, se lua un ac cu aţă roşie, se încingea acul, se ţinea copilul şi se înţepa urechea lăsând în urmă aţa roşie. Presupun că se alegea aţa roşie pentru că oricum se înroşea de la sânge. Dar,uite cum avem noi, femeile, găuri în urechi şi nici măcar nu ne aducem aminte cum le-am dobândit. Făcând o paranteză, eu chiar am o amintire cu mătuşa Mara, sora bunicii, şi cu bucătăria plină de rude, toate aşteptând momentul torturii mele.

Să închei această povestire cu cerceii albaştrii. Iniţial eu vroiam să fie cu piatra neagră, dar Bogdan a zis să fie roşu. Ne-am trezit că nu aveau decât albaştrii. Asta este, am zis. Şi acum iubita mea are cercei albaştrii care nu se asortează cu absolut nimic din garderoba ei.