De vreo două zile iubita mea a început să scoată şi alte sunete. Nişte silabe mult aşteptate au fost “ta-ta”. Iar ea le-a descoperit. E adevărat că le spune rar şi fără a avea vreo legătură cu specialul cuvânt “tata”, dar ne umple inima de bucurie.
Din ziua de Paşte Lara este răcită. Îi curge năsucul, tuşeşte… Un adevărat chin pentru mititica mea. În ciuda problemelor provocate de orice răceală, Lara este veselă şi agitată, se rostogoleşte prin pat de nu o pot lăsa singură mai mult de 2-3 minute, roade tot ce prinde, îmi povesteşte câte în lună şi-n stele…
Azi noapte pe la 12 avea chef de vorbă şi joacă. Şi ne-am conformat ceva timp. Râdea şi aştepta să o iau în braţe doar pentru a se ridica în picioare. A, am uitat să spun: Lara stă în picioare. Nu face nici un pas dar stă sprijinită de mine, fără vreo susţinere fermă din partea mea.
Am început să îi fac albumul de poze. Păcat că s-a terminat tuşul. Am reuşit totuşi să printez ceva poze. Dar avem un ditamai albumul de umplut. Cu ocazia asta, mi-am amintit primele clipe din viaţa ei. Un început minunat.
În pozele de mai jos, Lara devorase aproape o banană cu biscuiţi şi cu puţin lăptic, şi nu ne-am putut abţine să nu ne mozolim (am schimbat şi feţele de perne şi cearşaful).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu