Lara, iubita mea

Lara Maria Tuta

2011-07-12T08:35:00.002+03:00

-"Cum te cheamă, iubita mea?"

-"Lara!"

-"Şi mai cum, mami?"

-"Lara Maria TUTA!"

Da, avem o problemă cu "D" şi "C". "D"-ul îl mai spune ocazional dar "C"-ul este imposibil de pronunţat încă. Şi de aici o grămadă de cuvinte traduse de limba ei: atolo, atuma, tăţelu, piţica, totoşu, dădăniţă, tartea, etc.

Am scăpat de pampers, punem doar noaptea, dar ne mai scăpăm pe noi din când în când.

"Lara e fată mare, nu face piş pe mine!"

Acum o săptămână a fost bolnăvioară, febră şi mult sirop. Luni seară s-a trezit tuşind până a vărsat. Era tare jenată de ceea ce făcuse. "Mami, ce-am păţit! Am muldărit patul!"

În altă ordine de idei, toate sunt bune, Lara creşte, nu mai are loc în pătuţ, vorbeşte destul de bine şi a devenit dependentă de mine (cumva).

2 ani și 4 luni

2011-01-17T10:59:00.002+02:00

2 ani și 4 luni. Iubita mea vorbește. Silabele s-au transformat în cuvinte (stricate ce-i drept), cuvintele s-au transformat în propoziții, unele corecte sau descifrabile chiar.

Încă folosim pampersul, dar ne ducem regulat la baie, deși e tare greu să ne amintim să spunem ”pipi” în timp util.

Mănâncă singură, își strânge jucăriile, comunică foarte bine, aparent este un copil ordonat.

Cetaci?

2010-07-07T01:17:00.003+03:00

Lara a decis să îmi fure somnul în seara asta şi am zis să nu pierd timpul aiurea prin bucătărie...

A crescut... şi mă uimeşte. Parcă este un roboţel pe baterii atomice, cum îi place lui Bogdan să spună.

Numărăm... 1,3,5,6... şi 10 câteodată, nu contează ce, numărăm...

Este din ce în ce mai frumoasă. Îi place să facă baie, să stea în apă cât de mult se poate, îi plac desenele animate cu Mickey Mouse, dansează şi se alintă când este privită... copilul meu.

Îmi ia papucii şi se încalţă cu ei, plimbă şamponul prin casă, spală wc-ul cu peria, dă cu mopul... se plimbă cu aspiratorul, deschide frigiderul, mă ajută să întind rufele... chestii normale de altfel.

Oliţa are acum alt scop: acela de a face piş Minnei, Ham-Ham, Ni-Na şi alte orătănii din cutia cu jucării. Stă şi ea pe oliţă dar aşa... de plictiseală... Oricum chinuiala mare a fost să o conving că oliţa nu are mărăcini şi că poate fi folosită şi ca scăunel. Acum ne străduim să scăpăm de pampers. A fost tare uimită când a făcut pe ea şi nu înţelegea de ce se face baltă la picioarele ei. Era cumva speriată şi aştepta reacţia mea. Încet-încet le facem pe toate. Cu Lara am învăţat ce înseamnă cu adevărat să ai răbdare.

Era să uit: a început să ne întrebe "Ce faci?" dar în limbajul specific al unui copil de 1 an şi aproape 10 luni adică "Cetaci?"

Apoape 1 an şi 8 luni

2010-05-08T00:11:00.001+03:00

“Ceapatai” este ultimul cuvânt care îmi dă de furcă. Era mai simplu dacă exista un dicţionar pentru traducerea cuvintelor celor mici. Lara se ambiţionează să îl pronunţe la fiecare 5 minute şi nu contează dacă cere ceva, îţi dă ceva sau pur şi simplu te ceartă. Aparent este ambiţioasă, plină de energie, prietenoasă şi iubăreaţă. Sper să îşi păstreze aceste calităţi.

Ultima păţanie a fost acum vreo 2 zile când s-a ambiţionat să stropească cu suc covoarele proaspăt spălate săptămâna trecută. Evident am pedepsit-o în dormitor, fără televizor dar mai ales cu o ceartă bine meritată. Mi se rupea sufletul când o auzeam plângând dar o faptă greşită trebuie pedepsită.

Cuvântul “mami” este folosit doar când este supărată sau când nu răspund la “Ana”. Da, copilul meu mă strigă “Ana”.

Desenele animate preferate sunt cele cu Mickey Mouse Clubhouse. Evident are şi Minnie de pluş, micuţă cei drept dar o iubeşte atât de mult încât doarme cu ea. Ieri am pus-o pe Minnie la spălat şi fiindcă nu a găsit-o s-a cărat cu Mickey Mouse până la mama-soacră, deşi este puţin mai mic decât ea.

Copilul meu învaţă să vorbească, ne înţelegem deja. Avem momente de tandreţe când mi se topeşte inima de dragul ei. Vine şi mă pupă şi mă strânge în braţe cu mâinile ei mici…

Acum stau şi mă gândesc ce greşeală aş fi făcut dacă nu îl ascultam pe Bogdan. Nu am fi avut azi o frumuseţe de fată, deşteaptă şi ascultătoare. Uneori te gândeşti ce ai schimba dacă ai putea da timpul înapoi. Eu nu aş schimba nimic.

Vizualizare album complet

Oliţa

2010-01-19T12:52:00.001+02:00

Oliţa am achiziţionat-o acum câteva luni bune dar a fost pe post de jucărie pentru domnişoara Lara. Îşi punea jucăriile în ea, se plimba cu un picior în ea, o arunca prin dormitor… lucruri mult mai importante decât scopul pentru care a fost cumpărată. Şi am încercat dar… parcă avea mărăcini. Şi ieri dimineaţă am încercat din nou. Aşa, m-a trăznit pe mine că poate va sta pe oliţă. Şi a mers, culmea. Bineînţeles că mă strângea în braţe de parcă o puneam să stea pe arici. Azi dimineaţă am încercat din nou… În zadar. Nu o forţez dar mă gândesc că va trebui să o dezobişnuiesc de pampers cândva… anul ăsta…

Bubu

2010-01-05T14:55:00.001+02:00

Ca orice părinte fără prea multă minte am ales o poreclă pentru iubita noastră: Bubu. Nu e o poreclă urâtă (sau aşa credem noi) şi reprezintă primele sunete pe care le-a scos (mai ţineţi minte “a-gugu-bubu”?). Ocazional mai întoarce capul la auzul poreclei dar de obicei ne ignoră complet.

Merge singurică, apucă tot ce este în calea ei, are jucării pe care nu le-a iubit mai mult de 10 minute iar acum stau într-un sac lângă ţarc, ţipă cât să mă audă toţi vecinii atunci când vrea ceva, i-au ieşit 4 măseluţe, ce să mai zic… minuni de zi cu zi.

De început…

2010-01-04T08:26:00.001+02:00

Mă fac vinovată de a nu mai fi scris pe acest blog de foarte mult timp. Comoditatea şi lipsa de responsabilitate de care dau dovadă ies deseori la suprafaţă. Cu această ocazie îmi promit solemn să mă ţin de postat şi să devin scriitoare mamă. Pentru a îmi spăla păcatele, postez o poză de la nunta mea cu iubita mea, Lara.

un prim pas...

2009-09-28T21:59:00.001+03:00

azi a facut un pas... mic, dar l-a facut singura.

Momentul...

2009-09-17T23:51:00.003+03:00

Acum un an mă durea burta îngrozitor şi dădeam vina pe vreo piatră ce sălăşluia prin rinichiul meu... Asta credeam că este de fapt problema, şi în nici un caz sorocul naşterii. După ce miercuri, pe 17 septembrie am mers jumătate de oraş pe jos, seara m-au răpus durerile de burtă. Am rezistat eroic până la 2 noaptea când l-am trezit pe Bogdan şi i-am zis că vreau să merg la spital... ori dau piatra afară, ori copilul. Eram totuşi convinsă că nu sunt decât vechile mele probleme cu rinichiul şi în nici un caz nu este momentul să nasc. Probabil că nu vroiam să nasc. Vroiam să o mai simt acolo, aproape. La 4 dimineaţa eram internată, aşteptând să se facă ora 8 să vină doctora. Parcă tot speram să nu nasc încă. Îmi era frică să nu păţească ceva Lara. Vroiam să fie totul ca la carte (ce o fi însemnând şi asta) şi credeam că îşi va face pregătirea domnişoara, astfel încât să ştiu şi eu când va vrea să iasă. Acum stau şi realizez că aveam nevoie să ştiu exact data când va vrea să ne întâlnim, să mă pregătesc, să ştiu cum o voi ţine în braţe, cum îi voi schimba scutecele, cum o voi alăpta... Nu ştiu exact ce aşteptam dar a fost o surpriză când mi-a zis doctora că a venit momentul.

Toată ziua de joi, 18 septembrie, am stat în "sala de travaliu", o cameră cu 5 paturi vechi, cu doamne care veneau şi plecau, cu cele două asistente care au fost foarte drăguţe cu toată lumea (fără a cotiza ceva înainte) şi cu soţul meu care aproape făcuse şanţ pe coridorul spitalului. Durerile au fost identice cu cele de litiază renală, deci nu mi s-au părut de nesuportat. Am râs mereu, poate şi din cauza emoţiilor dar mai ales pentru că ştiam că îmi voi ţine fetiţa în braţe. Spre după amiază devenisem nerăbdătoare chiar. Simţeam că trebuie să nasc cât mai repede ca nu care cumva să păţească ceva iubita mea. Şi am născut. La 19.30 a venit pe lume Lara, iubita mea. Un pitic mic şi mov cu părul dat după ureche. O frumuseţe cum nu mai văzusem niciodată.

Parcă din momentul acela ştiam exact ce voi face cu viaţa mea. Îndatoririle de mamă au ieşit la suprafaţă. Nu îmi mai păsa de nimic altceva decât de frumuseţea ce o voi ţine în braţe. Într-adevar o minune. Până să nasc nu credeam în minuni. Acum cred.

Lara va face 1 an mâine. Un an în care ne-am cunoscut şi ne-am învăţat.

Îmi spune "maa-maaa". Da, eu sunt mama.

Abia aştept să îmi spună "te iubesc, mami!" şi eu să îi răspund: "şi eu te iubesc, iubita mea!"

Şi nimeni pe lumea asta nu te va iubi mai mult ca mine!

Lara doarme

2009-08-26T15:28:00.001+03:00

Şi fiindcă nu am mai postat nimic de ceva vreme… vă voi arăta câteva poziţii de somn ale unui pui mic şi frumos

View Full Album

Ipostaze

2009-07-15T08:06:00.001+03:00

View Full Album

9 luni

2009-06-22T12:51:00.001+03:00

Am făcut 9 luni. Avem 9,1 kg şi 6 dinţi. Suntem o frumuseţe de copil, ne ridicăm în picioare, ne apucă nervii dacă nu reuşim să ne ridicăm din ţarc… o grămadă de probleme.

Doi dinţişori

2009-06-02T08:26:00.001+03:00

A mai apărut un dinte zilele trecute. Vecinul celui dintâi.

Am observat că îşi încearcă norocul cu alintăturile şi figurile specifice unui copil. Mârâie şi apoi aşteaptă să vadă cine o bagă în seamă, întinde mâinile în speranţa că va fi ţinută în braţe... chestii de pui mic.

Cercei de dinte nou

2009-05-27T09:18:00.003+03:00

Luni soţul meu a venit acasă cu cercei. Chinuială mare să facem rocada... dar am dus-o la capăt. Acum copilul meu se poate lăuda cu cercei cu pietricele. Este atât de frumoasă...

Colţ alb

2009-05-27T09:00:00.002+03:00

Sâmbătă am dus copilul la soacra mea, ca în fiecare sfârşit de săptămână. Tot sâmbătă bunicii mei şi-au serbat 50 de ani de căsătorie, eveniment sărbătorit cu sarmale şi pălincă. Dimineaţa Lara a fost agitată ca de obicei, i-a ros degetul lui Bogdan, a mai mârâit puţin... chestii obişnuite pe care le tot făcuse în ultimele zile. Noi tot aşteptam dintele... dar nimic. Am trecut pe la bunici pentru a ne etala frumuseţea de copil şi la rudele care nu o văzuseră încă, apoi am dus-o la bunica ei. Când ne-am întors, soacra mea ne-a sunat. Tocmai îi văzuse dintele. Dintele mult aşteptat. Nu ne venea a crede în special pentru că ne despărţisem de ea cu mai puţin de o oră în urmă şi nu sesizasem nimic. Nu îmi pot imagina durerea ce a simţit-o mititica mea atunci când dintele a ieşit la lumină. Curios a fost faptul că nu ne-am dat seama când a ieşit. A plâns ea puţin la bunicii mei dar am motivat pe aglomeraţie, mediu străin şi feţe noi. Iar când spun puţin, mă refer la 1-2 minute, cum plânge de obicei când are o problemă.

Şi avem un dinte... incisivul de jos din stânga... se pare că vrea şi vecinul să iasă... gingia este albă în totalitate... mmm chestii obişnuite care se întâmplă unui copil... Dar pentru noi sunt minuni. Sunt lucruri care ne rămân tipărite în memorie. Amintiri care ne lasă golul acela în stomac şi ochii umezi...

Ne ies dinţii

2009-05-20T12:11:00.004+03:00

Ne chinuim de câteva zile cu dinţişorii. Se pare că vor să iasă. Nu ne lipseşte agitaţia, mârâiala, scaunul moale şi bâgatul în guriţă a tuturor obiectelor din jur, inclusiv degete fie şi de la picioare. Iubita mea creşte. Stă în picioare, în funduleţ, prinde cu mânuţele tot ce găseşte după care, evident, le degustă. Am observat aseara că ocazional îşi mai suge şi degeţelul. Sper să nu capete un obicei.

Ne-am tras cercei

2009-05-12T20:40:00.001+03:00

Ca orice domnişoară respectabilă, Lara avea nevoie de cercei. Dar pentru asta trebuia să o chinuim puţin cu clasicele găuri în urechi. Noroc cu invenţiile de azi, că altfel chinuiala ar fi fost mai mare. Un pistol de dat găuri (în urechi evident) şi toată treaba nu a durat mai mult de 3 minute. Evident că a urmat plânsul de rigoare, ţinutul în braţe şi cumpăratul unei jucării. Jucăria a ţinut mai mult de moftul nostru, ea uitând de poveste după 10 minute. Au rămas în urmă suspinele şi oftatul când a văzut ce îi atârnăm de căruţ. Îmi spunea mama veche modalitate de tortură prin care se dădeau găuri în urechi. Cică se lua copilul, se lua un ac cu aţă roşie, se încingea acul, se ţinea copilul şi se înţepa urechea lăsând în urmă aţa roşie. Presupun că se alegea aţa roşie pentru că oricum se înroşea de la sânge. Dar,uite cum avem noi, femeile, găuri în urechi şi nici măcar nu ne aducem aminte cum le-am dobândit. Făcând o paranteză, eu chiar am o amintire cu mătuşa Mara, sora bunicii, şi cu bucătăria plină de rude, toate aşteptând momentul torturii mele.

Să închei această povestire cu cerceii albaştrii. Iniţial eu vroiam să fie cu piatra neagră, dar Bogdan a zis să fie roşu. Ne-am trezit că nu aveau decât albaştrii. Asta este, am zis. Şi acum iubita mea are cercei albaştrii care nu se asortează cu absolut nimic din garderoba ei.

Cu ceapa în mână

2009-04-26T22:44:00.001+03:00

Azi am fost la bunica mea în vizită. A împlinit o vârstă. Nu contează cât, important este că ne bucură clipele. Lara a făcut repede inventarul persoanelor din casă, apoi verişoara mea, Anca, a luat-o să o plimbe până în dormitor să îi arate inestimabila operă de artă, carpeta înrămată cu răpirea din serai. La vederea tabloului, Lara a început să plângă. Şi pe mine mă apucă plânsul când mă uit la tablou, deci o înţeleg perfect. Toate bune şi frumoase, o potolesc, după care mergem în bucătărie să păpăm. Laura, mătuşa mea, s-a oferit să o ţină cât înfulecam eu. Lara era încă mârâită. A fost în culmea extazului în schimb când a văzut ceapa verde. Şi hai să vedem cum reacţionează. Concluziile le trageţi voi din pozele următoare (ne cerem scuze dar sunt făcute cu telefonul).

Ta-ta-ta-ta-taaaa

2009-04-24T08:25:00.001+03:00

De vreo două zile iubita mea a început să scoată şi alte sunete. Nişte silabe mult aşteptate au fost “ta-ta”. Iar ea le-a descoperit. E adevărat că le spune rar şi fără a avea vreo legătură cu specialul cuvânt “tata”, dar ne umple inima de bucurie.

Din ziua de Paşte Lara este răcită. Îi curge năsucul, tuşeşte… Un adevărat chin pentru mititica mea. În ciuda problemelor provocate de orice răceală, Lara este veselă şi agitată, se rostogoleşte prin pat de nu o pot lăsa singură mai mult de 2-3 minute, roade tot ce prinde, îmi povesteşte câte în lună şi-n stele…

Azi noapte pe la 12 avea chef de vorbă şi joacă. Şi ne-am conformat ceva timp. Râdea şi aştepta să o iau în braţe doar pentru a se ridica în picioare. A, am uitat să spun: Lara stă în picioare. Nu face nici un pas dar stă sprijinită de mine, fără vreo susţinere fermă din partea mea.

Am început să îi fac albumul de poze. Păcat că s-a terminat tuşul. Am reuşit totuşi să printez ceva poze. Dar avem un ditamai albumul de umplut. Cu ocazia asta, mi-am amintit primele clipe din viaţa ei. Un început minunat.

În pozele de mai jos, Lara devorase aproape o banană cu biscuiţi şi cu puţin lăptic, şi nu ne-am putut abţine să nu ne mozolim (am schimbat şi feţele de perne şi cearşaful).

Sărbătorile Pascale

2009-04-21T19:22:00.002+03:00

Nu am înţeles niciodată de ce urarea aceasta sună aşa "Paşte Fericit!". Vorba românului are mai multe înţelesuri şi din această cauză verbul a paşte dă un alt sens urării. Oricum toată agitaţia cu Învierea Domnului o facem doar pentru a mânca pentru prima dată pe an drob, miel sau alte mâncăruri specifice sărbătorilor.

Şi să revenim la oile noastre. Joia trecută am petrecut-o la prietena mea, Cristina. Lara a fost foarte cuminte având în vedere că a stat într-o casă străină. Spre deosebire de alţi ani, Cristina a decis să îşi mozolească mâinile pentru a face cozonac. Am uitat să vă spun că de la ea am învăţat ce înseamnă comoditatea şi cum să profiţi de ea. Toată treaba a costat-o mai mult decât dacă ar fi cumpărat doi cozonaci de la magazin. Apoi mi-a venit în minte că poate nu a făcut-o musai pentru plăcerea de a se mozolii, ci pentru Andreea, fiica ei. Sărbătorile, în general, se fac în familie. Pregătirea pentru sărbători se face, de obicei, de femei. Cum Andreea este deja mare, prepararea mâncărurilor o atrage destul de mult încât să îşi bage mânuţele. Şi decizia de a face cozonaci “ca la mama acasă” a fost inspirată. A ajutat-o pe Cristina şi a stat lângă ea la fiecare pas din prepararea cozonacilor. Apoi a urmat vopsirea ouălor (ouălelor e greşit). Aici s-au contrazis puţin pentru că Andreea vroia să pună toate cele 24 de abţibilduri pe fiecare ou, iar Cristina nu vroia să vopsească decât 40 de ouă. Evident, a mai vopsit 10 după negocierile de rigoare. Am povestit toate acestea pentru că m-a impresionat pasiunea de a o ajuta pe mama. Mi-am adus aminte şi eu de vremurile când mama mă punea să îi ţin ligheanul de frământat coca şi când stătea până seara târziu să coacă cozonaci şi să facă ultimele preparate. Spre deosebire de Andreea, eu nu eram atât de dornică să mă mozolesc dar nu îndrăzneam să spun nimic. Şi aşa nu făceam mare lucru. Mă gândesc că în curând va trebui să iau şi eu calea gastronomiei şi să învăţ a face diverse bunătăţi tocmai pentru a vedea mulţumirea pe chipul Larei atunci când o voi lăsa să mă ajute. Înţelegerea şi colaborarea în familie este un lucru care mă va impresiona mereu.

Pozeee

2009-03-29T22:45:00.001+03:00

Fotografiile următoare sunt făcute şi prelucrate de un maestru, Adi. Nu vreau să îl umflu în pene, dar ştie chestii. Şi vă pot demonstra.

6 luni

2009-03-18T08:07:00.003+02:00

Azi copilul meu face 6 luni. Jumătate de an. E fantastic cum trece timpul. Parcă azi noapte am chemat salvarea şi m-am dus la spital. Parcă aseară am ţinut-o pentru prima dată în braţe şi i-am dat să pape. Acum ştie să comunice, fie doar prin gângurit dar ne spune ea chestii... Păcat că noi nu înţelegem.

Am început să îi citesc poveşti. Sau să citesc la pereţi, o luaţi cum vreţi. Degeaba îi citesc cu intonaţie, mă strâmb sau mă prefac a fi moşul din poveste, nu are nici o treabă. Ea vorbeşte în legea ei.

A învăţat să ţipe şi are grijă să ne arate în fiecare dimineaţă. La ora 6 se trezeşte, mănâncă şi apoi începe să vorbească cu jucăriile din jurul ei. Sunetele sunt diferite şi accentuate pe zi ce trece. Mă tot chinui să o fac să repete "ma-ma", "ta-ta"... "la-ra", dar se uită la mine şi râde.

A învăţat cât de bine este să stea în braţe. Şi cum îl vede pee Bogdan, cum ridică mâinile în aer, fericită că va fi luată în braţe.

Mă bucur că a rămas acelaşi copil cuminte pe care l-am adus din spital, că nu plânge decât când o doare ceva (şi se întămplă o dată pe lună), că are grijă să mă anunţe, fără mare scandal, că îi este foame sau trebuie schimbat pampersul, că stă cuminte cu jucăriile cât îmi fac eu treaba... Sunt conştientă că nu va mai ţine mult povestea. A început deja să îşi mute poziţia iniţială.

Acum Bogdan o învaţă să spună "ma-ma" şi "la-ra". Iar ea râde.

Ipostaze

2009-03-12T11:00:00.002+02:00

Aaaaaiiiiiiiiooooouuuuuuuiiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!!

2009-03-10T15:28:00.003+02:00

Copilul meu doarme. Nimic neobişnuit. Doar că a dormit toată ziua aproape. S-a trezit pe la 6 jumate, cred, şi a stat cuminte în pătuţ, apoi pe la 8 jumate a adormit la loc. Asta după ce a păpat, bineînţeles. Şi s-a mai trezit la 1 jumate pm. A plâns puţin, a devorat o supică şi acum doarme din nou. Exagerat totuşi. Sper la noapte să nu mă ţină cu ochii pe pereţi.

Este incredibil de haioasă când începe ea să vorbească. "aaaaaiiiiiiiiooooouuuuuuuiiiiiiiiiiiii" şi asta e doar o propoziţie. Când stăm noi două la taclale... îmi spune romane întregi. E adorabilă! Abia aştept să ţipe după mine...

Ziua Mamei

2009-03-08T18:50:00.004+02:00

Azi dimineaţă la ora 4 Lara mi-a dat trezirea. Neobişnuit din partea ei dar am zis hai, o dată. Dinţişorii ei mai au puţin şi văd lumina zilei. Şi pentru asta îmi vor apărea mie câteva fire albe. Am crezut iniţial că va adormi după ce va devora puţin lăptic. Dar nu. Domnişoara era prea stresată din cauza gingiei şi nu i s-a mai lipit somnul de ochişori. Plus că a regurgitat de doua ori deci am schimbat aşternuturile şi pe ea de tot atâtea ori. Pe la 5 am decis că nu se mai poate dormii oricum şi ne-am retras în sufragerie pentru a lăsa tăticul să doarmă. Avea o faţă... mi se rupea sufletul. Măcar de ar fi zis ceva... "agugu!", "abubu!", "agaga!", "mă doare, femeie!". Nimic. Ne-am uitat la desene animate, am lăsat-o să îmi roadă degetul, după care mi-am dat seama (târziu ce-i drept) că are temperatură. I-am dat Panadol şi am aşteptat. Întradevăr nu mai frigea atât de tare după vreo jumătate de oră, dar după altă jumătate iar era fierbinte. Am decis să fac ce m-a învăţat doctora: i-am băgat termometrul în funduleţ şi am ţinut-o de vorbă. De fapt vorbeam singură şi ea se uita cu privirea pierdută la mine. Îmi venea să plâng. După câteva minute termometrul arăta 38 de grade. Groaznic! Doar mămicile mă pot înţelege. Mi-am tras două palme imaginare, mi-am venit în fire şi am încercat să îi mai dau să pape, în ideea că poate va adormi. Da, sigur. Am fost nevoită să stau cu ea până la 7 în sufragerie, să ne uităm la desene, să vorbim, să ne giugiulim. Pe la 7 s-a observat o urmă de somn de faţa ei. Am dus-o în dormitor, am conectat biberonul şi a adormit. Până la 8 jumate evident.

În decursul zilei de azi, 8 Martie 2009, copilul meu a vomat de 5 sau 6 ori (sunt prea obosită şi nu îmi amintesc exact), de tot atâtea ori am schimbat-o de hăinuţe dar şi aşternuturile. Acum stă cu Bogdan în sufragerie după ultima păţanie. Adormise şi exact când mă gândeam să mă retrag încet, a vomitat din nou.

În altă ordine de idei, Ziua Mamei a fost la propriu pentru mine. Ne-am plimbat prin parc, prin mall, am râs puţin împreuna cu Bogdan de piţipoance şi cocalari, ce mai! O zi memorabilă!

O noapte fara Lara

2009-02-08T16:52:00.002+02:00

Ingrozitor... Un experiment as putea zice dar si un inceput de educatie. Ieri am dus-o la soacra-mea, ca in fiecare sambata, pentru a ne aerisi mintea si a ne innegrii plamanii in barul proaspat deschis al unui prieten (My Way Caffe). Cand ne-am intors Lara dormea. Si am cazut de comun acord sa o lasam acolo peste noaptea, in special sa inaugureze patutul roz luat de ei. A fost o decizie grea totusi. Dupa ce am prezentat itinerariul de noapte, am plecat. Cu inima stransa bineinteles. Drumul... a fost greu. Acasa.. si mai greu. Ne loveam unul de altul prin casa... iar daca vreunul din noi spunea un faimos "agugu-bubu", ne lovea direct in suflet. Prima noapte fara ea. Stiu ca trebuie invatata si "prin vecini", pentru a nu ne creea probleme mai incolo, dar si pentru a fi sociabila. Pe o parte a fost bine pentru noi: am dormit pana la 11, eu bineinteles trezindu-ma la program de cateva ori.
Pe la 1pm au adus-o acasa. Parca nu o mai vazusem de cateva zile si nu ma mai saturam de ea. Era adormita, cu un botic pana la glezne. Am schimbat-o, ne-am jucat, am hranit-o si apoi a adormit.
O experienta putin cam stresanta dar necesara.

2009-01-26T12:59:00.004+02:00

Stiu, nu am mai scris de ceva vreme. Poate pentru ca nu am mai avut inspiratie? Sa fie asta o scuza? De fapt nu imi trebuie inspiratie ci pur si simplu vointa.
Craciunul a trecut, a trecut si Revelionul, Lara a facut 4 luni... are 6,5 kg si 70 de cm... si se face pe zi ce trece mai frumoasa. Trecerea dintre ani am petrecut-o la soacra-mea, Lara a plans aproape tot timpul deoarece nu cunostea zona.
A inceput sa gangureasca, sa tipe, sa ne povesteasca... rade aproape mereu... ii cresc dintisorii... In fiecare zi cate o minune.
Azi am gasit-o in alta parte a patului fata de cum o lasasem si nu lipsisem nici 10 minute. Vrea sa se ridice, sa o luam in brate (lucru de care nu se bucura prea des). Nu am vrut sa imi obisnuiesc copilul in brate si am facut foarte bine. De cand ii cresc dintisorii este foarte agitata. Ii distrag atentia, vorbesc cu ea si ne jucam. In felul asta uita ca o deranjeaza gingiuta. Am avut un mare noroc cu un copil ca ea. Sa vedem mai departe ce o mai fi. Oricum, viata noastra s-a schimbat mult si numai in bine. Ea este norocul nostru si cel mai bun lucru care ni s-a intamplat pana acum. As putea spune si cel mai bun lucru pe care l-am facut vreodata.

Poze de la botezul Larei

2009-01-26T12:53:00.002+02:00

Doi muguri albi...

2008-12-23T08:51:00.002+02:00

Ieri am fost la vizita lunara la doctor. Pe langa faptul ca a luat 1 kg in greutate in loc de 800 de gr, doctora a vazut doi muguri albi in gurita ei. Prima data m-am speriat,am crezut ca e vorba de vreo infectie. Dar nu, se pare ca Lara va avea dintisori intr-o luna. A crescut. Si creste pe zi ce trece.
Are 5,6 kg si aproape 70 de cm. Am o presimtire ca va fi inalta ca Bogdan.

2008-11-25T09:23:00.001+02:00

Invatam sa radem

2008-11-25T08:52:00.004+02:00

Pe zi ce trece copilul meu descopera cat mai multe lucruri. De exemplu cum sa planga sau cum sa rada. Nevoia a invatat-o sa planga cu tot plamanul. A durut-o burtica si a gasit o metoda destul de convingatoare sa o cred. Ii trece dar momentele in care plange sunt cele mai stresante atat pentru ea cat si pentru mine.
Este bine ca rade mai mult decat plange. Dimineata se trezeste cu un zambet larg pe fata. Ii place sa i se vorbeasca si rade cu gura pana la urechi. Incearca sa scoata niste sunete cand rade dar nu merge.
Avem totusi o problema seara cand trebuie sa ii fac baita. Nu vrea sa se trezeasca deloc. Oare ce fel de parinti isi trezesc copilul din somn doar ca sa ii faca baita? Adica, nu ne trezeste ea pe noi si o trezim noi pe ea? Ne ia cam 10 minute sa o facem sa deschida ochisorii. Se stramba, se intinde, adoarme din nou. Degeaba vorbim cu ea, o tinem in brate, o acoperim cu pupaturi. Ea se ambitioneaza sa ne ignore. Apoi urmeaza apa calda unde ii place si uneori adoarme, alteori face pipi sau cateodata pe ambele.
Acum are 4,8 kg si 60 de cm. A crescut! E minunat ce se intampla.

Botezul

2008-11-20T08:22:00.003+02:00

Ne-am botezat copilul sambata. A fost atat de vesela si cuminte. La biserica a plans putin atunci cand a luat-o preotul sa o scalde. Dar s-a razbunat si l-a apucat de barba. Nu intelegea ea de ce, dupa baie, nu i se administreaza obisnuitul biberon cu laptic. Si a mai plans putin. Apoi a urmat impartasania. A sorbit dintr-o suflare vinul si a incetat cu plansul.
Mai erau doi copii la botezat dar... a mea a fost cea mai cuminte. Si cea mai frumoasa evident. Petrecerea a fost la soacra mea acasa. De fapt a fost mai mult o reuniune de familie. Vedeta mea mica a dormit in cea mai mare parte a timpului. Era obosita dupa atata agitatie.
A fost imbracata ca o printesa. O rochita crem, balerini si caciulita cu broderie. Ca sa nu mai spun de pernuta, plapumioara si prosop care aveau in colt tesute cu fir auriu Lara-Maria. Lumanarea este o minunatie cu trandafirasi si margarete naturale. Botezul asta a fost un vis.
Cu ocazia asta ne-am hotarat sa ii botezam copilul sorei mele mai mici, Monica.

Văd! Văd biberonul!

2008-11-10T21:14:00.004+02:00

Micuţa mea a început să vadă clar. Azi m-a urmărit cu privirea ei uimită prin cameră. Oare ce o fi în mintea ei? Oare cum mă percepe? Ca o persoană care îi dă să mănânce şi o schimbă de pampers? Nuuu. Sunt sigură că ştie cine sunt. Sau aşa vreau eu să cred.
Face ochii mari şi uimiţi şi faţa îi râde de parcă ar spune: "Văd!Văd biberonul!Dă-l încoace!"
A început să gângurească. Vorbeşte. Pe limba ei, dar vorbeşte. Zâmbeşte larg la Bogdan aproape de fiecare dată când o ia în braţe. Face tot felul de grimase când stau cu ea în pat "la joacă" de parcă ar vrea să ştie cât mai multe despre tot ce o înconjoară. Îşi agită mânuţele, mă prinde de păr, îşi ridică picioruşele de parcă ar face un fel de gimnastică complicată. Toate astea mi se par extraordinare. Mă bucur că este o fetiţă cuminte care plânge doar când îi este foame sau trebuie schimbată. Ce îşi poate dori mai mult un părinte, decât un copil sănătos, cuminte şi frumos. Aa, ştiu. Deştept. Dar despre asta în altă postare peste câţiva ani.

Vise taica, vise!

2008-11-10T12:05:00.003+02:00

Nici nu ma gandeam eu ca la 24 de ani voi face un copil. Ma bucur ca am ales aceasta decizie. Intotdeauna mi-am facut niste reguli in viata pe care le respectam in mare parte. Una din reguli era sa fac un copil pe la 26-27 poate chiar mai incolo. Si asta numai in conditiile in care aveam o casa a mea si un venit suficient de mare incat sa imi permit sa intretin mai mult de 3 persoane. Vise taica, vise! Cine nu si-ar dori asa ceva? Dar am ales sa nu fiu egoista si sa ma bucur de copilaria anilor mei impreuna cu copilul meu. Bogdan este de asemeni un copil. Se bucura la orice "jucarie" pe care o primeste sau pe care o descopera.
In copilaria noastra am ales sa dam la o parte egoismul de care sufera majoritatea tineretului in ziua de azi: de a face un copil dupa 30 de ani. Nu am nimic impotriva, dar nu vroiam sa ma duc la scoala sa imi iau copilul si sa ma includ printre mamicile trecute de 40 de ani care vor fi adoptat deja moda culorilor sumbre. Nu vreau ca la nunta fiicei mele sa fiu doar o baba care sta pe scaun din cauza reumatismului sau a bolilor de care sunt convinsa ca nu voi scapa la batranete. Vreau sa ma bucur impreuna cu copilul meu de primul mers pe bicicleta, pe role, de intrecerile prin parc sau de batut mingea. Vreau sa iau parte la fiecare domeniu de joaca. Sa mergem la cumparaturi si sa probam aceeasi rochie si aceeasi pantaloni; sa facem glume de tabara prin casa; sa avem grija una de cealalta. Bogdan va da tonul tuturor acestor situatii. In special daca va mai aparea si un Adam Duca (daca vom avea un baietel).

O scumpa si dulce fetita

2008-11-06T00:47:00.002+02:00

Tocmai am terminat de facut baita la copil. Acum doarme. De fapt, adormise aproape in cadita. Ii place in apa calda. Conditia este sa vorbesc cu ea si sa ii spun cat de frumoasa si cuminte este.
I-am facut baie singura in seara asta. Ne-am inteles de minune. Probabil fiindca era aproape satula si singurul inconvenient a fost ca am trezit-o din somn. Dar s-a purtat exemplar ca de fiecare data.
Ma uit la ea si nu imi vine sa cred ce am facut. Cateodata mai visez ca este inca in burtica si da din picioruse. Intr-o noapte chiar am visat ca imi tineam mana pe burta si ea misca. A fost atat de real!
Si cand ma gandesc ca la inceputul sarcinii eram convinsa ca va fi baiat. Probabil din cauza lui Bogdan care imi implantase in cap ideea ca el numai baieti stie sa faca. Fericirea a venit cand eram in a 16-a saptamana si mi-a zis doctora ca intre picioare ar fi trebuit sa ii atarne ceva dar... nu ii atarna nimic. A fost singura data cand nu a venit cu mine Bogdan. Imi venea sa plang de fericire. Stiam ca orice ar fi fost trebuia doar sa fie sanatos. Dar in sufletul meu imi doream o fetita. O scumpa si dulce fetita. Se pare ca cineva acolo sus mi-a ascultat gandurile.

Angelina sa moara de ciuda

2008-11-04T09:12:00.003+02:00

O urmaresc dormind. Cat de linistita este! Ingerasul meu creste.
Parca am nascut-o tare de demult si am avut-o toata viata langa mine. Are 4 kg si deja unele hainute nu ii mai vin. Cand am adus-o acasa nu ii venea decat un body roz de la Cristina, prietena mea. Restul hainelor erau foarte mari. Ochii ii sunt caprui si parul este saten inchis. Buzele devin din ce in ce mai groase si nasucul ii este "in vant". Angelina sa moara de ciuda. S-a nascut in sfarsit fetita cea mai frumoasa din lume.

Plimbare printre masini

2008-10-30T19:45:00.003+02:00

Azi ne-am plimbat. A fost foarte frumos afara si era pacat sa ratam ocazia. Ii place cand ne plimbam. Adoarme imediat.
Ce ma deranjeaza foarte tare cand iesim sa ne plimbam este nesimtirea unora care parcheaza masinile pe trotuar. Nu mai stiu numarul exact al masinilor pe care le-am zgariat. Evident ca nu vor sesiza. O zgarietura nu ii doare asa rau. Asa ca azi mi-am pus imaginatia la contributie si am gasit metode mai drastice. De exemplu, cum ar fi sa se trezeasca cu un far spart sau cu pozitiile faramate? Ar fi ideala lectia. Apoi m-am gandit cum as putea face asta. Pai... inca ma mai gandesc deoarece nu este elegant sa umblu cu ciocanul in geanta. Dar sunt sigura ca voi gasi in geanta mea (care de obicei este atat de mare incat incape si chiuveta si aici il citez pe Bogdan) ceva destul de dur pentru a pune planul in aplicare. Deci, va rog din suflet, daca cititi acest blog, nu va parcati masinile pana in boscheti. Nu se stie pe unde ma voi plimba maine.

2008-10-29T12:50:00.003+02:00

Si acum sa vedem pareri: Cu cine seamana Lara?

Lara Maria Duca

2008-10-28T15:55:00.004+02:00

25 mai 2008

Minunea noastra, Daria

" Da, mi-am facut blog. Doar ca nu va fi al meu ci al fiicei mele (care in momentul asta sughita din burtica si nu ii convine pozitia lu` mami). Am vrut sa fac un jurnal prima data, dar parca mi se taia mana cand vroiam sa scriu. Sunt constienta ca, atunci cand va incepe sa citeasca, va fi in fata unui monitor (probabil mult mai avansat), si deci, un caiet ingalbenit de vreme nu va prezenta nici un interes pentru ea. In urmatoarele zile voi incerca sa fac un rezumat despre cum ne-am hotarat sa avem un copil. Acum e tarziu si copilul meu vrea sa doarma (ma tot loveste in burtica). "

Da, cam asa arata primul text pe primul blog. Nu am putut sa scriu atunci. Nu imi pot explica de ce. Nu mi se parea real.
Dupa cum ati observat, numele era Daria. A chemat-o Daria vreo 2 luni pana ne-am saturat sa tot auzim acest nume in lungile noastre plimbari prin Mamaia. Apoi ne gandeam la Laura, dupa care Iris. Sunt nume foarte frumoase dar parca nu eram multumita. Idei ne tot veneau dar nu se potriveau cu Duca.
Numele "Lara" l-am ales in ultimele saptamani. Iar Maria, exact inainte sa plece sotul meu la Casa Casatoriilor sa o "inmatriculeze". Maria a fost un compromis pe care l-am facut pentru Bogdan. Toata sarcina m-a batut la cap cu numele "Mara". Si am decis ca o va chema Maria pentru a ii spune si Mara.
Nu cred ca puteam alege nume mai frumoase. Lara Maria Duca.

2008-10-27T08:57:00.003+02:00

In fiecare seara ii fac baita. Este momentul cand sta linistita (in cazul in care este satula) si i se citeste pe chip incantarea. Evident, in cazul in care nu e satula, sta crispata, nu plange si asteapta sa se termine baita, stiind ca va urma un biberon plin cu lapte de mama.
Dupa fiecare baita ma minunez de schimbarile petrecute peste zi. A inceput sa prinda trasaturi clare, evident ale lui Bogdan. Pielea i s-a curatat si unghiiutele i-au crescut. Piciorusele s-au indreptat si incet-incet se umplu de colacei, la fel si manutele. Parul ii creste (desi ma asteptam sa ii cada) si devine saten inchis. Ochisorii se curata de pielita albastra si sprancenele i-au crescut incredibil de bine conturate. O minune.
Cum era de asteptat, ii facem poze aproape zilnic. In felul acesta urmarim minunea noastra, Lara.

Salonul 7112

2008-10-25T19:53:00.004+03:00

Venirea pe lume a unui copil este pentru parinti cea mai mare implinire. Mi-am vazut nepotul, pe Luca. Este o galusca mica si dulce care mai mult mieuna decat plangea. (Culmea situatiei a fost ca si Irina este "cazata" in acelas salon in care am fost si eu, 7112) Alta minune de care se bucura familia mea. Peste vreo 4 luni ne mai bucuram de o minune. Va naste si sora mea Monica, cea mai mica. Sper ca tata sa aiba inima buna. Este genul de om care cedeaza in fata emotiilor.
In salon, acelasi miros inchis de camera neaerisita cu lunile. Ingrozitor. Cand am nascut a venit o asistenta si ne-a spus sa nu cumva sa deschidem geamurile. De fapt, era si un afis in care ni se interzicea deschiderea geamurilor. Ma intreb: oare cand se aeriseste in spital? Fiecare salon o avea vreo data fixa pe an in care se aeriseste? De facut curatenie, m-am lamurit. In afara de a da cu niste apa cu solutie pe jos (asta in cazul in care se pune ceva in apa respectiva), nu se face nimic in spitalul acesta. Ma uitam cu groaza la peretii imbacsiti, la paturile vechi de cand s-a deschis spitalul, la saltelele pline de pete si la baile care nu sunt mai curate ca o buda din fundul curtii. Ar mai fi multe de insirat dar numai gandul la spital ma ingrozeste. Prefer sa uit si sper din tot sufletul sa se schimbe ceva.

Schimbam copilul?

2008-10-24T20:33:00.004+03:00

Nu cu altul in nici un caz.
Dexteritatea de a manevra un copil nou nascut vine o data cu nasterea. Dar deoarece numai noi femeile ne bucuram de privilegiul acesta, barbatii o cam dau in balbaiala cand vine vorba de facut service-ul unui copil. Si evident a venit si vremea lui Bogdan. Avand putina treaba, nu am putut sa ma ocup de Lara atunci cand a facut si ea in pampers ce facem toti la buda (adica treaba mare pentru sensibili). Si cum Bogdan este un sensibil cand vine vorba de mirosuri, s-a cam fastacit cand a simtit mireasma. Nu stiu cum a facut dar a schimbat copilul. Nu va puteti imagina mandria de pe fata lui cand am intrat in dormitor. Hranea copilul multumit de reusita lui. A mai schimbat-o pe Lara de pampers si alta data dar nu cu atata continut in el. Oricum, eu sunt mandra de sotul meu si il invit sa o mai schimbe de cate ori va avea ocazia.

O minune pe zi

2008-10-24T20:21:00.002+03:00

A nascut Irina un baiat frumos de 3,3kg. Vasia era tare balbait... La fel ca Bogdan cand am nascut eu.
Este minunat ce se intampla. In ciuda faptului ca ti se face rau cand intri in spitalul din Constanta, acolo se intampla cele mai mari minuni. In fiecare zi se plange de fericire si tensiunea pluteste in aer pe coridorul de la etajul 7. Nu ma leg si de alte etaje din motive bine intelese de toata lumea.
Am retrait azi emotiile pe care le-am avut cand am nascut. Si sunt nemaipomenite. Imi venea sa plang de fericire. Sa scoti un om din alt om... e extraordinar. Ce minuni mai mari sunt pe lumea asta? Va provoc.

Sora mea Irina

2008-10-24T11:14:00.002+03:00

Azi dimineata pe la ora 8 primeste Bogdan un telefon de la Vasia, cumnatul nostru. I s-a rupt apa sorei mele azi noapte la 3 si acum e la spital asteapta sa nasca. Am emotii. Acum cateva minute am vorbit cu ea si ... in jumatate de ora au zis doctorii ca va naste.Va avea un baiat. Luca.
Este atat de curajoasa. Suporta durerile fara anestezie si a zis chiar ca nu va face epidurala daca nu va fi cazul. Offf.. abia astept sa ma duc la spital.
Spre deosebire de ea, eu am facut epidurala. Nu am simtit nimic la nastere. Poate ca a fost totusi mai bine.
Voi lua si camera foto sa imi pozez nepotul. Am niste emotii... imi vine sa plang. De fericire evident.
Ce minuni putem face noi femeile! Minunea mea doarme acum dupa ce a devorat vreo doua biberoane de lapte de azi dimineata de la 7. Si evident am schimbat-o de vreo 3 ori ca... nu se intelege cu pampersul. Nu vrea sa faca in el ci doar pe langa el.

De ce citesc blogurile alaturate?

2008-10-23T17:41:00.000+03:00

Pentru ca ma tin in "priza". Fiind in concediul de maternitate si avand un copil atat de linistit, cateodata chiar ma plictisesc.
De aceste bloguri am aflat de la sotul meu, care a devenit un impatimit cititor. Recunosc ca este mult mai sanatos sa citim o carte, dar... sa fim seriosi, petrecem o gramada de timp in fata calculatorului incat "nu mai avem timp" si de citit. Prostii. Avem o gramada de timp la dispozitie pe care il aruncam pe prostii gen jocuri sau filme de 2 lei. Poate nu ati observat dar ultimul film bun pe care l-am vazut a fost acum vreun an. Ma refer bineinteles la ultimele aparitii.
Si sa revin la motivatia mea de a citi aceste bloguri. Despre pitzipoance si cocalari poate ati auzit si imi intelegeti curiozitatea de a vizita aceste site-uri. Sunt niste specimene pe care le vedem in fiecare zi pe strada, la magazin, in mall sau chiar la locul de munca. Nu ne deranjeaza neaparat prezenta lor, cat ne supara narcisismul de care sufera. Aceste persoane isi fac poze cu telefonul in oglinda in timp ce asculta manele.
Dono si Zoso scriu despre intamplarile de care se lovesc zi de zi si care, culmea, ni s-au intamplat cel putin o data.
Iar curvette este o prostituata de lux (sau cel putin asa scrie) care duce o viata cum nu am mai auzit si intalnit pana acum. Ceea ce o face foarte interesanta. Este altceva. Nu intr-un sens bun dar nici rau. Este treaba ei ce face in viata. Am citit blogul ei intr-o seara de la cap la coada deoarece nu ma puteam dezlipi din fata calculatorului.

Toate aceste lucruri ma inspaimanta deoarece am un copil care va trai in preajma pitzipoancelor si a cocalarilor, daca nu cumva va fi mai atrasa de partea aceea decat de ce o vom invata noi ca este bine si corect. Ma gandesc cu groaza la ziua in care voi trebui sa ii fac observatie referitor la felul cum se imbraca sau la atitudinea pe care o afiseaza. Asta este frica noastra, a parintilor. Nu spun ca am fost copii exemplari, dar totusi am stiut cum sa ne imbracam si cum sa ne afisam in societate.
Va recomand blogurile numai in cazul in care nu aveti altceva mai bun de facut.

O dulceata mica..

2008-10-23T16:26:00.001+03:00

Doua activitati pe care le face Lara, iubita mea, in cea mai mare parte a timpului.

2008-10-23T15:56:00.000+03:00

Da. Acesta va ramane blogul. Fiind incepatoare in ale "blogurilor", mi-am facut un blog care nu m-a multumit in primele 2 ore. Deci, am mai cautat si am gasit ceva pe placul meu. Aceasta gazda are mai multe optiuni care ma multumesc. Nu sunt foarte pretentioasa, dar ma plictisesc repede in general si intotdeauna trebuie sa schimb ceva.

Inceputul...

2008-10-23T15:40:00.001+03:00

Inceputul il stiti cu totii: dupa lungi lamuriri, Bogdan m-a convins sa facem un copil. Spun lungi lamuriri, deoarece stateam cu chirie intr-o garsoniera din CET unde oamenii aveau obiceiul de a arunca gunoiul pe geam (sau pe masinile parcate langa bloc), iar situatia financiara abia daca ne permitea sa ne luam o pereche de "pantaloni de trening". Dar am hotarat. Si dupa "muuulte" incercari care au durat vreo doua saptamani, intr-o sambata, mai precis pe 19 ianuarie, am iesit din baie cu testul in mana si cu fata plina de lacrimi de fericire. Testul il mai avem si acum.
Apoi a urmat a patra mutare intr-un apartament cu doua camere. Asta era o conditie daca ramaneam insarcinata. Dupa o saptamana de la mutare, pe 16 februarie am scos actele. A fost o petrecere restransa in casa unor prieteni dragi. In ziua aceea a nins cu soare.

Am avut o sarcina usoara, fara greturi, fara probleme prea mari. In ultima perioada trebuie sa recunosc ca abia ma mai puteam misca. Era si normal, ajunsesem la 72 de kg.
Nasterea a fost usoara. Cel putin eu asa zic. Am indurat durerile, cu zambetul pe buze,de miercuri seara pana joi seara, pe 18 septembrie, la ora 19.30, cand am adus pe lume un ingeras.Lara Maria Duca.
Avem un copil cuminte care la nastere cantarea 3 kg si avea 50 cm. Acum are 3,7 kg si 56 cm.
Vreau sa scriu toate aceste detalii pentru a imi tine la curent toti prietenii. Pentru noi Lara este o minune care creste si ne uimeste pe zi ce trece. De aceea simt ca trebuie sa spun la toata lumea ce ni se intampla. Ne uimim de fiecare grimasa si fiecare sunet pe care il scoate. Acest copil este acel "ceva" care ne lipsea.